Prin Bucovina mea draga

Cerul e plin de nori negri, potrivnici parca. Stropii de ploaie se preling pe geamurile mari ale salii de asteptare. Nu vad mare lucru afara, doar siluete mari si albe, venind si plecand. Astept de o ora sa-l vad pe Amir. Nu stiu cum va fi intalnirea cu el, dupa atata vreme. Ultima oara ne-am vazut acum un an, la Praga. Mi-e dor de el…. Speram sa vina in Romania, sa stea mai mult, sa-i arat locurile mele dragi, prietenii mei, viata mea de aici.

Cand m-a sunat sa-mi spuna ca are cinci zile libere, cinci zile in care poate sta aici cu mine, am crezut ca-i una din glumele lui. Nu, nu glumea. Amir urma sa vina in Romania, sa vina la mine, sa vada locuri si oameni pe care nu i-a mai vazut niciodata. El a calatorit mult, in Europa si nu numai, dar niciodata nu ajuns in Romania. Cu ce-l voi putea impresioana in doar cinci zile? Cum va fi revederea?

Ei bine, de la acel telefon, am intrat un pic in panica, incercand sa fac un traseu imaginar si deosebit.  

Am luat o harta, un GPS si telefonul si am incercat sa astern pe hartie un traseu. Emotii combinate cu temeri.

Stiam sigur ca trebuia sa-l duca sa vada lacul Ochiul Beiului din Parcul National Cheile Nerei Beusnita. De ce m-am gandit la asta? Pentru ca-mi aminteste de ochii lui – isi schimba culoarea in functie de orele zilei, de razele soarelui care cad pe luciul apei.

Dar pana acolo? Dar de acolo?

Ma gandesc si ma razgandesc. Ce sa fac? Sa-i arat cat mai mult din tara mea sau

sa-l tin mai mult pentru mine? Grea intrebare si mai greu raspunsul.

Incerc sa le combin.

Offf, ce greu e!!! De-ar sti…

Timpul fiind foarte scurt, doar cinci zile, am ales pana la urma o bucatica din draga mea Bucovina. De ce Bucovina? Pentru ca aici oamenii au ramas oameni, traditiile tot traditii. Asa am vrut sa vada Amir Romania.

   M-am oprit asupra Agapiei, cu frescele pictate de Nicolae Grigorescu, asupra Voronetului, cu celebrul albastru nedeslusit inca si apoi m-am gandit la Putna, un loc incarcat de istorie.

Pentru ca vroiam ca totul sa iasa perfect, sa nu avem nicio grija, am apelat la o firma de inchirieri masini, o firma cu care am mai colaborat foarte bine si cu alte ocazii. Am gasit acolo o echipa care a dat dovada de seriozitate si profesionalism, calitati din ce in ce mai rar intalnite astazi. Am ales o masina de teren.

   Toate aceste ganduri imi vin in minte acum, cand il astept pe Amir la aeroport, rugandu-ma sa se opreasca ploaia, sa iasa soarele si sa ne putem bucura de frumusetile Bucovinei si de noi impreuna.

 

Acest articol participa la competitia SuperBlog2011.

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s