Cioburi…

Mi-ar placea sa am o carte cu doua pagini. Pe una – eu cea de ieri, pe cealalta, eu, cea de acum. Am evoluat? Cum m-am schimbat? Cei care ma stiau acum zece ani nu prea mai sunt langa mine, cei prezenti nu ma stiu cum eram. Nu ma mai stiu nici eu…

Aveam o oglinda in care priveam in trecut. S-a spart si m-am intristat. N-am putut salva decat cioburi…

Unele sunt colturoase si taioase, altele cumva rotunjite la margini, ca si cum timpul le-ar fi slefuit putin.

Imi aprind o tigara, pun bolul cu cioburi alaturi si iau din el.

Acesta, primul intalnit, il ridic in lumina si vad in razele luminii o plaja salbatica si aproape pustie. Doi adulti si doi copii isi astern prosopaele pe nisp si privesc in larg. Este locul unde marea se intalneste cu fluviul, sarat si dulce la un loc.

Iau un alt ciob, il ridic in lumina si zaresc printre scantei un cimitir cu pietre funerare ce povestesc despre vieti de doamne, domnite si pirati. Toate au o poveste.

Intr-un alt ciob vad o echipa de baschet intr-un meci in deplasare, sandwich-uri la pachet si vestiare aglomerate. Incurajari de pe marginea terenului, nervii antrenorului si tabela de marcaj.

Mai aprind o tigara…

CONTENT

Un alt ciob – ajunul unui Craciun, o intalnire emotionanta. Mos Craciun, chiar el, o fetita cu genunchii tremurand, un brad, jucarii, banane si bomboane.

Un ghiozdanel rosu de gradinita; miroase a chiftele J)), miroase a copilarie.

Un ciob cam ascutit acum. Disputele cu profu’ de filosofie si cu profa’ de romana, pe teme scolare, fireste. E drept, profu’ de filosofie cam avea bucurii la fete. “Sa vina mama la scoal!” rasuna din ciob. Nici vorba sa se intample asta vreodata.

Parintii…despartirea de ei se vede intr-un singur ciob mare si taios. Lumanari si lacrimi; tamaie…singuratate absoluta. “Neapartinerea” de ceva.

Bolovanii cadeau peste sicrie…suna parca a gol.

Sunt atat de multe bucatele…si unele sclipesc asa dureros!

Un sat de munte unde timpul nu are nicio valoare…incremenit intre sarbatori si traditii. O casa alba de pamant mirosind a levantica si multe fotografii ingalbenite de vreme.

Un musulman (chemat de muezin) aplecat in rugaciune catre un centru unic si universal; in zare vad lacul Ansoo…

Ce fac cu atatea cioburi? Sa incerc sa le lipesc? Sa le las asa, intr-un bol de sticla?

Sa mai vad cateva…dupa ce imi mai aprind o tigara.

Vad si simt primii fluturi in stomac, anii de facultate si piesele de teatru din timpul  sesiunilor.

Vad Parcul Ioanid si Casa Oamenilor de Stiinta; vad restantele si emotiile fiecarui examen, biblioteca de la Litere sau de la Britih Council, barul de la Arhitectura.

O maternitate sterila si rece, un prunc ce ridica acum probleme existentiale, emotia primei alaptari…toate se amesteca in functie de unghiul in care privesti bucata de sticla.

Plaja de la Vama Veche sau 2 Mai, melci sparti pe degete, melci sparti la gat, bocanci, rock, metal si votca.

O barca de pescari ce se indreapta la apus catre vaporul ancorat in larg…emotia primei perechi de blugi…nuferi…cherhanale…anghile…marinari.

La sfarsit de liceu o motocicleta in dar…o casca rosie…

N-am avut curaj sa privesc oglinda asta pana acum un an cand s-a spart in mii si mii de bucatele. S-a spart pe 18 septembrie. Dureros de devreme…Atunci toti ingerii au plans; am plans si eu cu ei.

Gandeam ca mai e timp…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s