Ganduri…

Incerca sa priveasca afara. Nu reusea sa desluseasca decat umbre, crampeie de alb si negru. Si-a intors lenes privirea spre interior. Iubea incaperea asta, lemnul cald, tablourile aruncate prin colturi in asteptarea nemuririi, mobila veche, scara de al carei scartait nu putusera, patul atator amintiri…

Si-a trecut un deget peste cotoarele cartilor de pe policioara. Nu-si mai amintea daca le citisera sau nu.

Doar semineul lumina discret incaperea tacuta. Flacarile lui se tanguiau pe pereti. Si ele voiau sa scape. Scanteile se nasteau si mureau intr-o secunda. Mici licurici chinuiti…

Era parca din ce in ce mai cald. Mirosea a lemn si scortisoara. Si a portocale.

Ar fi vrut sa poata deschide fereastra, sa lase frigul sa intre, sa lase intunericul sa o cuprinda, sa o scoata de acolo, sa o duca departe. Simtea ca iubirea asta o sufocase, o sleise de puteri, ii luase tot ce era al ei. El era ea. Erau unul. Avea nevoie de o gura de aer asemeni unui inecat.

A aprins o tigara. Stia ca nu-i placea sa o vada fumant, stia ca e singurul lucru pe care i l-a reprosat mereu “Esti asa frumoasa, te rog, nu mai fuma”

L-a privit cum doarme. Pielea lui intunecata parea acum si mai inchisa la culoare; corpul lui tanar si atletic parea si mai masiv. Emana putere. De puterea asta se indragostise ea, de sensibilitatea ascunsa.

Totul incepuse la acel vernisaj. Se intalnisera, doi straini, in fata aceluiasi tablou. L-au admirat impreuna. Au baut apoi o cafea. El avea un zambet frumos, dar atat de rar. Ii spusese atunci sa zambeasca mai mult. Poate daca nu i-ar fi cerut sa-i povesteasca despre tara si cultura lui, poate daca nu ar fi ras cu pofta de accentul lui…poate daca nu l-ar fi rugat sa o invete limba lui…

A trecut mult pana l-a induplecat sa-i arate tablourile. Nu era niciun chip, nicio fiinta. Spunea ca inca nu e pregatit.

Priveste acum in jur si se vede zugravita pe nenumarate panze. Isi aminteste cum le-a expus in galerii, dar niciodata nu a vrut sa le vanda. Spunea tuturor ca iubirea lui nu e de vanzare. Toti il credeau un excentric nebun venit din tari indepartate. ..

Cel mai greu a fost sa-l convinga sa-si expuna lucrarile, sa-i lase pe altii sa le vada si apoi sa le cumpere, poate. Ea ii daduse incredere, el toata iubirea lui.

Si-a stins tigara si s-a intins langa el. Pielea ei alba contrasta puternic cu trupul lui intunecat. Si-a asezat fata pe pieptul lui, iar mainile lungi si puternice au cuprins-o strans. Ii simtea parfumul lemnos si condimentat.

Astepta dimineata ca pe o mantuire, ca pe un raspuns la toate intrebarile si framantarile ei.

 

Il iubea. Il iubise din prima clipa, de cand o salutase stangagi si preocupat de tabloul expus. Ii iubea vocea calda si joasa ca o mangaiere. Iubea bunatatea si linistea pe care le emana. Iubea copilariile lui, nesiguranta cu care incerca sa-i dea ultimatumuri, iubea felul in care ii pronunta numele.

Si-ar fi dorit sa nu aiba atatea nelinisti, sa poata dormi alaturi de el fara intrebari, fara nesigurante. El era linistit, sigur de iubirea lor, increzator in ce va sa vina.

De ce doare iubirea? De ce nu se poate bucura de ea si atat?

Au condamnat-o, apoi au invidiat-o. Erau curiosi si atrasi de exotismul lui. L-au privit ca pe un animal adus din tari indepartate. N-a crezut nimeni in ei.

Cand a expus intr-o tara aflata la sute si sute de km, toti au spus ca nu se va mai intoarce. Cinci zile au fost prea lungi. S-a intors cu si mai multa iubire, cu si mai multa incredere pentru amandoi.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s