Ce se va întâmpla cu puii Califatului?

Un articol citit pe CNN m-a intristat…potrivit sau nu pentru 1 iunie? Un articol despre soldaţii copii ai ISIS.

Un copil împuşcă adultul care stă în genunchi în faţa lui.

Este soldat ISIS – şi nu, nu este singurul. Un copil cu o armă. Un copil cu o armă pe care o foloseşte.

Pare că extremiștii sunniți din cadrul ISIS ar fi spălat creierele unei întregi generaţii şi a făcut din ea o armată impresionantă de mici soldați. Îi răpesc, de cele mai multe ori, apoi îi antrenează pentru luptă.

Organizaţiile care luptă pentru drepturile omului spun că ISIS îi forţează pe copii să doneze sânge pentru camarazii răniţi, să spioneze, să tortureze şi chiar să omoare.

Peste toate astea, se mai ridică o întrebare: Ce viitor vor avea acești copii, după înfrângerea ISIS? Se poate face ceva pentru a le şterge urmele adânci lăsate de război, sau Irak, Siria se vor confrunta cu o generaţie pierdută, paralizată de amintirile și atrocitățile din tinerețe?

În spatele unui zâmbet

Foștii copii soldați pot duce o viaţă normală după o tinereţe „în tranşee”.

Este exemplul lui Ngor Mayol. Acum lucrează într-un magazin alimentar din Georgia. O persoană caldă, care-i salută cu zâmbetul pe buze pe cei cu care se întâlneşte, indiferent de starea în care se află.  Felul său prietenos contrazice tot ce a trăit în copilărie. La 15 ani, a luptat împotriva guvernului din Sudan, într-un război civil.

„Am trăit într-un loc de coşmar, unde cadavrele erau mâncate de păsări şi insecte” a scris într-un eseu la ora de limba engleză.

Mayol spune că nu a trecut prin niciun proces oficial de reabilitare, după traumele trăite ca soldat-copil. Mai spune că nu a fost traumatizat, şi că acum trăiește o viață aparent liniștită și normală.

Deși chipurile prietenilor săi uciși sunt încă în memoria lui, el nu regretă timpul petrecut în luptă.

„Sunt mândru de experienţa trăită în armată. Sunt mandru că am participat la apărarea Sudanului de Sud”, spune Mayol.

Puii Califatului

Mulţi dintre copiii soldaţi ai ISIS trăiesc experienţe similare cu Mayol.

Un tânăr a povestit pentru CNN cum anul trecut, când avea 15 ani, a primit o vestă cu explozibil, un pistol, un AK-47, o staţie radio şi ordinul de a păzi o bază din estul oraşului sirian Deir Ezzor.

Conform activiştilor de la Human Rights Watch, ISIS trimite copii în luptă, iar pe alţii îi convinge să sară în aer, în atacuri sinucigaşe. Fetele sunt transformate în sclave sexuale sau soţii pentru soldaţii ISIS, au declarat cele care au reuşit să evadeze.

Copiii sunt folosiţi şi la bucătărie sau ca mesageri, a declarat Abu Ibrahim al-Raqqawi, fondatorul ” Raqqa is Being Slaughtered Silently ” un grup al cărui nume se referă la orașul sirian care este capitala de facto a teritoriului controlat de ISIS. Gruparea se opune ISIS, precum și regimului instituit de președintele Siriei, Bashar al-Assad.

În filmuleţele de propagandă ale reţelei teroriste, ISIS îşi numeşte micii soldaţi „cubs of the caliphate” – „puii califatului”. Reţeaua teroristă Stat Islamic ocupă teritorii din Siria, Irak şi Libia, unde a proclamat un „califat islamic”.

(Deja reţeaua teroristă Stat Islamic deţine controlul a peste jumătate din teritoriul Siriei, după cucerirea oraşului antic Palmira, precum şi sitului său arheologic, care se află pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO).

Există cel puţin două înregistrări video de propagandă, la finalul cărora, apar copii care ucid oameni neînarmaţi.

Copii care luptă pentru ISIS sunt şi în India, Somalia și Thailanda, conform unui raport al Naţiunilor Unite.

Lumea din afară nu are acces în interiorul autodeclaratului „Stat Islamic”, astfel încât este foarte greu de demonstrat, cu cifre exacte, folosirea copiilor în cadrul reţelei teroriste.

Un documentar lansat anul trecut de VICE News prezintă viața în interiorul ISIS, iar numărul mare de copii care apar în film este impresionant.

Se pare că războiul nu se va termina prea curând, dacă ISIS poate înlocui cu ușurință soldații căzuți cu copii spalaţi pe creier, spune al-Raqqawi.

„Va fi o chestiune de generații”, mai spune el, referindu-se la cum vor afecta aceşti copii Orientul Mijlociu. „Va fi nevoie, poate de 20 de ani, 30 de ani. E un proces foarte lung şi anevoios”

islamic state training, news.com.au

cubs of caliphate, jpost.com

Tot mai multe înregistrări video de propagandă prezintă antrenamentele militare ale copiilor, unii în vârstă de 8 ani, interpretarea extremistă a islamului şi îndoctrinarea lor.

În Raqqa, sunt cunoscute cazurile în care părinţii au fost forţaţi de membrii ISIS să renunţe la drepturile pe care le aveau asupra copiilor lor, metodele de convingere aplicate tinerilor, dar şi răpirile.

Doi băieți care spun că au evadat din taberele ISIS au povestit pentru CNN, anul trecut, cum decurg cursurile intense de formare, departe de prieteni și familie.

Statul Islamic a lansat şi un ghid pentru tinerele mame cu „sfaturi utile” cu privire la modul de creştere a micului Mujahedin, cu tehnici care să-i dezvolte corpul și spiritul jihadist, pentru a deveni un viitor luptător extremist.
Intitulată „Rolul surorilor noastre în Jihad”, ultima mişcare de propagandă încearcă să-şi convingă adepţii că cel mai important rol al femeilor în Jihad este nu numai dezvoltarea spiritului, ci şi abilităţile fizice.
Succesul acestei propagande mincinoase constă în introducerea acestor „valori” în mintea copiilor de la o vârstă cât mai mică „Nu aşteptaţi până copilul face şapte ani, pentru că ar putea fi prea târziu!” spune manualul.

 

CNN vorbeşte despre cum tatăl unui băieţe de 13 ani, pe care l-a numit Mohammed, a fost ameninţat cu decapitarea dacă continuă să protesteze faţă de „recrutarea” fiului său.

Mohammed: „timp de 30 de zile ne trezeam, alergam, luam micul dejun, apoi treceam la studierea Coranului și Hadith-ul (o colecție de învățături ale Profetului) „apoi învăţam să mânuim armele”.

„Am văzut un tânăr răstignit timp de trei zile pentru că nu a respectat Ramadanul și o femeie ucisă cu pietre pentru că a comis adulter”, spune el.

Yasir (nume fictiv), în vârstă de 15 ani „Am petrecut o lună fără să-mi văd familia sau prietenii”.

Îşi aminteşte cum membrii ISIS le trăgeau cu arma la picioare şi îi ameninţau că îi împuşcă dacă se opresc din exerciţiile fizice istovitoare.

Deşi avea de îndurat toate astea, Yasir se simţea mândru de acţiunile sale, puternic şi util.

Sunt şi copii care au ales să se alăture ISIS.

„Ei cred adesea că aparţinând unui grup capătă respect sau prestigiu”, spune Dr. Sofie Vindevogel de la University of Ghent and the Centre for Children in Vulnerable Situations. „Probabil că îşi închipuie că au o şansă aparţinând unei grupări precum ISIS”.

După luptă

Ismael Beah străbate acum lumea şi pledează pentru soarta copiilor, dar viaţa lui nu a fost mereu aşa.

Ca soldat adolescent în Sierra Leone, Beah a primit gradul de locotenent junior, în urma unui concurs.

Fiecare „concurent” a fost pus să taie gâtul unui deținut, iar cel care era cel mai rapid câştiga, povesteste Beah, în memoriile sale ” A Long Way Gone: Memoirs of a Boy Soldier „.Beah a fost câştigător.

Povestea asta îl face pe Beah să pară un războinic însetat de sânge, dar cu ajutor el a reuşit să se schimbe şi să se integreze.

Ar putea şi alţi foşti luptători din Orientul Mijlociu să beneficieze de un asemenea ajutor?

Ei sunt, de cele mai multe ori, marcaţi și au nevoie de consiliere, servicii psihologice și îngrijiri medicale.

„Am putea trage câteva învăţăminte importante din astfel de situaţii”, spune Vindevogel.

După terminarea luptelor, Beah a fost trimis într-un centru numit „Benin Home in Freetown” din Liberia.

De multe ori, băieţii se băteau între ei „fără niciun motiv”, spune el, atât de rău, încât aveau nevoie de îngrijiri medicale, iar cei din jur îi priveau zâmbind.

„Acele zâmbete ne făceau să-i urâm şi mai mult”

„Fiecare situație, fiecare soldat copil este un caz aparte care trebuie analizat separat, atunci când intră într-un program de reabilitare și reintegrare”, spune Dr. Theresa Betancourt de la Harvard School of Public Health. În ultimii 13 ani, Betancourt a urmărit 529 foști soldați copii din Sierra Leone care urmau să se reintegreze în societate, să se maturizeze şi să devină, ei înşişi părinţi.

Beah s-a apropiat de o asistentă medicală, Esther, care i-a tot repetat „Tu nu ai nicio vină„, legat de cele întâmplate şi îndurate. Asta l-a ajutat.

Un alt ajutor pentru aceşti copii este întoarcerea la şcoală.

„Mi-am pierdut copilăria, iar întoarcerea la şcoală la o vârstă înaintată este un lucru dificil”, spune Mayol.

Şcoala le oferă foştilor combatanţi un mod sănătos şi eficient de a aplica abilităţile deprinse în viaţa de zi cu zi, alături de combatanţi – abilităţile de conducere, disciplina, planificarea şi gândirea strategică.

Acum, Mayol lucrează în organizaţia nonprofit „Mothering Across Continents” care are drept scop educaţia în Sudanul de Sud.

„Nu se mai pune problema de cum privim aceste experienţe trăite de ei” spune Vindevogel, „ci de cum pot fi utile acestea pentru ei, în viitor”

Există speranță pentru un viitor?

Întoarcerea acasă este de cele mai multe ori dificilă pentru micii soldaţi.

Găsesc un loc total schimbat sau distrus şi oameni în care nu ştiu dacă pot avea încredere.

„Oamenii erau îngroziți de băieţii ca noi”, își amintește Beah. „Aceasta este una dintre consecințele războiului civil. Oamenii nu mai au încredere unii în ceilalţi, iar fiecare străin este un posibil dușman. Chiar şi oamenii care ne cunoşteau erau foarte atenţi cu noi”

Comunitățile devastate de război se confruntă cu o întrebare grea cu privire la fiii și fiicele lor care au fost implicaţi în conflicte: Sunt aceşti copii victime ale războiului, sau autorii lui?

Cei priviţi ca autori ai războiului sunt ostracizaţi şi consideraţi mici criminali, iar ceilalţi, priviţi ca victime, sunt percepuţi ca o povară pentru societate.

Copiii nu pot controla aceste alegeri.„Încă nu am reuşit să găsim cea mai bună soluţie pentru integrare” spune Vindevogel „Dar ce reiese din cercetările noastre este că aceasta depinde foarte mult de contextul în care tinerii, foşti recruţi, se regăsesc la întoarcerea din război”. Este nevoie de foarte mult timp și bani pentru reabilitarea lor, spun expertii, dar speranța și determinarea sunt factori importanţi în reabilitarea lor.

„Sunt adesea descrişi ca generația pierdută, iar după un timp, chiar şi ei încep să creadă asta” spune Vindevogel. „Este foarte important pentru ei să aibă o perspectivă în viitor, să știe că timpul petrecut alături de grupările teroriste nu este unul pierdut pentru ei, iar viitorul le aparţine”

„Se presupune că ar fi trebuit să le secţionăm gâturile la comanda caporalului. Persoana a cărui prizonier murea cel mai repede câștiga concursul. Începusem să cred că prizonierul era pur și simplu un alt rebel vinovat de moartea familiei mele. Am înșfăcat capul bărbatului și i-am tăiat gâtul cu o singură mișcare precisă. I-am înfipt partea ascuțită a lamei în mărul lui Adam și am răsucit baioneta. Am răsucit lama în timp ce o scoteam. Ochii lui s-au rotit amețitor și m-au privit fix înainte să se închidă cu o clipire bruscă. Ca și cum el ar fi fost luat prin surprindere. Prizonierul a alunecat ușor la pământ, în timp ce își dădea ultima suflare” Ishmael Beah, „A Long Way Gone: Memoirs of a Boy Soldier”

situatia la 21 mai 2015

red – ISIS control zone

yellow – ISIS support zone

orange – ISIS  attack zone

sursa CNN